„După cum poate știți, în primăvara lui 1989, România a reușit să achite toate cele 14 miliarde de dolari, datorie externă care făcea în 1983 cam o treime din PIB. Azi sunt mai mici decât atunci”, scrie Moise Guran într-un material publicat pe biziday.ro.
În baza tratatului încheiat pe 15 iunie 1981, Fondul Monetar Internațional a acordat țării noastre un împrumut de 1,3 miliarde dolari, cu condiția de a încetini ritmul industrializării și de a crește alocările pentru agricultură.
„Acest lucru merită puțină atenție, pentru că FMI cerea la urma urmei cam același lucru ca și CAER în anii ”60, subiect „care a devenit la momentul respectiv cauza unor negocieri dure între echipa lui Dej și reprezentanții sovietici, făcând în cele din urmă ca România să adopte o atitudine naționalistă și disidentă în cadrul blocului sovietic”, se arată în articolul citat.
Pe 3 noiembrie 1981, Bucureștiul a cerut creditorilor occidentali amânarea plății datoriilor. La două săptămâni distanță, FMI a anunțat că, din cauza situației economice catastrofale a țării, nu va vira următoarea tranșă din creditul contractat din iunie. La finele lui 1981, datoria externă a României ajunsese la 11,4 miliarde dolari.
Pe 16 decembrie, la Conferința Națională a PCR, Ceaușescu a anunțat că scopul lui este achitarea până în 1985 a jumătate din datoria externă, iar în primii 2-3 ani din următorul cincinal al tuturor creditelor externe. „Declarația a fost considerată prea puțin realistă. De fapt, ea a devenit o obligație deosebit de constrângătoare. Asumarea acesteia din partea lui Ceaușescu însemna că era hotărât să se elibereze cu orice preț de influențele străine – preț pe care urma să-l plătească întreaga societate și în final chiar el”, relevă un fragment din cartea lui Burakowski.
În data de 10 octombrie 1981, Consiliul de Stat a emis un decret referitor la prevenirea și combaterea speculei. Erau prevăzute pedepse între șase luni și cinci ani de temniță pentru procurarea de produse alimentare de bază în cantități mai mari decât îi erau necesare familiei respective pentru o lună. De-a lungul întregului an 1982, prețurile au crescut semnificativ. Autoritățile comuniste au considerat că economiile trebuie făcute la consumatorii casnici și au decis să limiteze consumul de energie al populației, începând cu 1 iulie. Comuniștii au încercat să lanseze aceste măsuri nepopulare sub sloganul „Puneți-vă o haină în plus!”, ceea ce a generat și mai multe nemulțumiri în rândul românilor. Românii au devenit treptat cel mai sărac popor din tările blocului sovietic, mai scrie Adam Burakowski în cartea sa.